Știri Botoșani

Medicii au scos o bucata de morcov din plamanul unui copil

0 220

Un copil în vârstă de doi ani a ajuns în stare gravă la spital şi a necesitat intervenţia rapidă a medicilor după ce s-a înecat cu o bucată de morcov. Iniţial, acesta a ajuns la un spital din Botoşani unde medicii au încercat să îi scoată bucata de morcov, însă pentru că nu au reuşit, a fost transferat la Iaşi, unde a fost nevoie de bronhoscopie.

Copilul s-a înecat în timp ce mânca, iar din cauză că bucata respectivă s-a blocat în gât, iar ulterior a intrat pe căile aeriene, aceasta a fost aspirată de copil. Acesta a fost diagnosticat cu aspiraţie de corp străin, din cauza faptului că bucata de morcov i-a ajuns în plămân.

Medicii pediatri susţin că pă­trunderea corpilor străini în căile aeriene ale copiilor reprezintă o urgenţă majoră, chiar şi în cazurile asimptomatice, care pot deveni în orice moment cazuri de o gravitate deosebită, ameninţătoare pentru viaţă.

„Aspiraţia de corp străin este o urgenţă majoră, dacă nu intervii în timp cât mai scurt, poate fi ireversibilă situaţia. Sunt unele vegetale care din cauza umidităţii care există în căile aeriene şi căldurii, îşi măresc foarte repede volumul şi îi sufocă pe loc, un astfel de exemplu fiind fasolea. Aspirarea corpurilor străine este o problemă întâlnită la copii de vârstă mai mică, între un an şi trei ani, care pun un obiect în gură, în joacă, apoi, râd, vorbesc, ajungând astfel să aspire acel obiect“, precizat dr. Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU de la Spitalul de Copii din Iaşi, pentru ziaruldeiasi.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata