Știri Botoșani

Un medic are nevoie de sprijin sa-si salveze copilul ! Sa il ajutam !

0 777

Coordonatorul compartimentului de urologie de la Spitalul Județean de Urgenta “Mavromati” – Botoșani se confruntă cu cel mai dificil caz din viața sa: trebuie să își vindece propriul copil.
Fiul medicului primar Dorin Bodnar a fost diagnosticat cu sarcom alveolar de părți moi cu diseminări pulmonare și osoase.
Medicul ar fi încercat să țină cât mai departe de ochii lumii teribila veste și să se descurce prin propriile forțe pentru tratamentul care ar bate spre 100.000 de dolari, însă colegii săi au aflat și au demarat o companie umanitară.
Astfel, familia dr. Constantin Moșneguțu, președintele Colegiului Medicilor Botoșani, a făcut un apel public:
”Un distins coleg de-al nostru are nevoie de ajutor. Deși suntem în prag de sărbători și fiecare dintre noi se gândește cum poate să își bucure familia, colegul nostru nu poate face asta fiindcă copilul său este grav bolnav (…). Vă solicit sprijinul și ajutorul. Vă rugăm ca cei dintre dumneavoastră cu suflet mare care vor dori să ajute, să lase orice sumă doresc la sediul Colegiului Medicilor Botoșani cu mențiunea «pentru dr. Bodnar». Toți luptăm cu boala, dar de această dată vă rog să fim uniți în fața ei și să ajutăm acest suflet să treacă cu bine prin încercarea vieții lui. Vă mulțumesc”.
Colegiul Medicilor își are sediul în curtea Spitalului Județean de Urgenta “Mavromati” – Botoșani
Tratamentul ar trebui efectuat în Statele Unite ale Americii.
Publicam mai jos conturile in lei si euro unde se pot depune donatii:
LEI : RO79BRDE070SV41963640700
EUR : RO75BRDE070SV41963720700
Multumim anticipat tuturor OAMENILOR DE BINE!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata