Știri Botoșani

Recomandari in atentia participantilor la trafic

0 233

Poliţia Rutieră le recomandă conducătorilor auto ca în condiţiile unui carosabil umed sau acoperit cu zăpadă, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să-şi sporească atenţia şi să adopte o manieră calmă la volan, fără să bruscheze comenzile vehiculului. Fiecare manevră în trafic trebuie să fie efectuată numai după o temeinică asigurare.

Poliţia Rutieră le mai recomandă conducătorilor auto:

Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor!
Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;
Folosiţi corespunzător atât sistemul de iluminare-semnalizare cât şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei;
Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
Echipaţi autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;
Verificaţi periodic acumulatorul acestuia;
Nu bruscaţi comenzile şi folosiţi cu preponderenţă frâna de motor;
În zilele cu ploi, lapoviţă sau ninsoare, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz;
Operatorii de transport ce deţin autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, au obligaţia legala de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele şi pe drumurile stabilite

Nu în ultimul rând, rugăm conducătorii auto începători să evite pe cât posibil conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. De asemenea, le reamintim că, dacă au mai puţin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităţilor este cu 20 km/h mai mică.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata