Știri Botoșani

Muzeul de Stiinte ale Naturii din Dorohoi va fi reabilitat

0 111

Muzeul de Stiințe ale Naturii Dorohoi a fost inclus în Programul Național de Restaurare Etapa a II Relocare-Obiective noi – 2017.
Programul, aprobat de către Ministerul Culturii și Identității Naționale la data de 7 noiembrie 2017, prevede fonduri pentru acest monument în valoare de 399.960 lei, pentru demararea procedurii de achiziție publică de servicii de proiectare, în vederea elaborării proiectului de consolidare și restaurare.
„Sunt bucuros că reușim să facem un pas înainte în ceea ce privește consolidarea și reabilitarea Muzeului de Științe ale Naturii Dorohoi. În paralel cu acest proiect vom continua cu amenajarea tehnico-muzeală a Muzeului „Ștefan Luchian”. La acest muzeu am încheiat lucrările de reabilitare, inaugurarea urmând să fie odată cu finalizarea expoziției de bază. Voi sprijini şi susţine cele două muzee pentru a putea fi deschise publicului larg cât mai curând posibil.” a declarat Costică Macaleți – Președintele Consiliului Județean Botoșani.

Fiecare dintre secțiile Muzeului Județean de Istorie Botoșani reprezintă un punct de atracție pentru turiști și orice investiție în muzee reprezintă practic o investiție în cultură, în educarea populației și, implicit, în viitor. Eforturile administrației publice locale trebuie susținute și de alți factori în vederea promovării unei imagini pozitive a spațiului cultural botoșănean.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata