Știri Botoșani

Costel Soptica : Guvernul PSD, incapabil sa rezolve problematica absenteismului si a abandonului scolar!

0 177

Am abordat o problemă extrem de spinoasă, şi, din păcate, nerezolvată, a României europene a anului 2017, cea a situaţiei copiilor neşcolarizaţi, atât la nivel naţional, cât şi din judeţul Botoşani. În lipsa implicării suficiente a statului, organizaţiile non-guvernamentale din educaţie şi-au propus realizarea unei hărţi a serviciilor sociale în toate judeţele ţării, în vederea soluţionării problematicii reducerii şi prevenirii fenomenelor absenteismului şi abandonului şcolar. Astfel, opinia publică a aflat că România este ţara cel mai mare număr de analfabeţi din Europa, iar 6% dintre români nu ştiu carte!
Răspunzând demersului meu, conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale a prezentat cauzele cel mai des întâlnite pentru care abandonul şcolar persistă în rândul elevilor: situaţia materială precară, divorţul, dezinteresul părinţilor, implicarea şi responsabilizarea elevilor în treburile gospodăreşti în detrimentul activităţilor educative. Potrivit Anuarului Statistic al României din 2016, realizat de Institutul Naţional de Statistică, în anul şcolar 2014-2015, la nivel naţional, rata abandonului şcolar în învăţământul primar şi gimnazial a fost de 2,0% (1,8% în învăţământul primar şi 2,1% în învăţământul gimnazial). Cea mai mare valoare a ratei abandonului s-a înregistrat în învăţământul postliceal şi de maiştri, respectiv 10,7%, iar la nivelul învăţământului liceal şi profesional, a fost de 3,5%. Pentru anul 2016, conform datelor din Sistemul Informatic Integrat al învăţământului din România (SIIIR), rata abandonului şcolar, la nivel naţional, este de 0,13%. În judeţul Botoşani, conform evaluărilor posibile în această etapă a anului şcolar, rata abandonului şcolar este de 1,8%.
Din nefericire, Guvernul şi Ministerul de resort mai au mult de lucru în ceea ce priveşte o serie de măsuri destinate combaterii sărăciei în comunităţile marginalizate. Practic, copilul nu este aşezat în centrul preocupărilor guvernamentale, îndeosebi în zonele sărace, nefiind înlăturate obstacolele care îl împiedică să meargă la şcoală, neexistând servicii destinate copilului şi familiei, iar mediul şcolar este departe de a fi unul prietenos, capabil să atragă şi să menţină copilul în activităţi destinate şcolii. Precum am mai spus şi cu alte ocazii, oficialii guvernului PSD vorbesc mult, dar fac în continuare foarte puţin! Sper ca viitoarea guvernare liberală să pună cu adevărat preţ pe viitorul tinerei generaţii, în aşa fel încât tinerii noştri să aibă condiţiile optime pentru a învăţa şi apoi să rămână în ţară!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata