Știri Botoșani

Dorohoianul ce a condus municipiul Iasi a fost condamnat la inchisoare

0 1.359

Gheorghe Nichita, fost primar al municipiului Iaşi, a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti, la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, având şi interdicţia de a fi ales într-o funcţie publică. Decizia nu este definitivă.

„Condamnă pe inculpatul Nichita Gheorghe la pedeapsa principală de 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de primar) pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei principale”, se arată în decizia instanţei.

În aceeaşi cauză a fost condamnat şi omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu la opt luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

Dorohoianul Gheorghe Nichita, fost primar al municipiului Iaşi, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, declară că decizia i se pare incorectă. ”Eu pledez în continuare nevinovat”, spune fostul edil.

Eu pledez în continuare nevinovat şi mi se pare injustă decizia de astăzi. Eu astăzi sunt cel mai pedepsit, pentru că cei trei au colaborat foarte bine cu DNA. Sunt un fel de victimă captivă, pot să spun. Facem apel, sunt convins că şi DNA face apel, că şi ei sunt nemulţumiţi, bănuiesc. În România, lucrurile s-au schimbat total. Susţin complet nevinovăţia, gândiţi-vă că am stat închis, au încercat să facă toate presiunile asupra mea, am povestit cât am putut până acum, o să discut cu avocaţii ce voi putea povesti de aici încolo, că am ce povesti”, a declarat, pentru corespondentul Mediafax, fostul primar al municipiului Iaşi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata