Știri Botoșani

Primaria Botosani nu are bani de salarii : „Nu dau o veste buna colegilor mei, indiferent de cate economii am incerca sa facem”

1 1.890

Bugetul municipalităţii pe anul viiitor nu va acoperi salariile angajaţilor din Primărie. Cătălin Flutur, primarul municipiului, a anunţat că dacă pentru anul acesta au mai fost găsite soluţii în acest sens în anul 2018 nu se vor găsi soluţiile financiare necesare oricâte economii se vor face.

„A fost o mare discuție la creșterea salariilor, când am încercat să îmi impun un punct de vedere ca ordonator principal de credite, și am primit numai de la Prefectură vreo două adrese, și de la tot ce înseamnă Guvern și sindicate, în care se spunea că Consiliul Local este cel care decide cu cât se măreasc salariile. Atunci am dat bine pentru 700 de oameni, câți lucrează în subordinea primăriei. Acum nu știu cum o să se întâmple, pentru că trebuie să dea bine pentru 100.000 de locuitori ai municipiului Botoșani, că orice faptă are și o răsplată, într-un final. Salariile din Primăria Municipiului Botoșani, a celor din aparatul propriu, a celor care lucrează în instituțiile din subordine, nu pot fi acoperite sub nicio formă pentru anul 2018 la nivelul la care sunt acum. Pentru anul acesta am găsit soluții și ne-am descurcat, pentru anul viitor sigur nu. Nu dau o veste bună colegilor mei, indiferent de câte economii am încerca să facem”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

 

1 Comentariu
  1. Gabi Spune

    Reduceți salariile bugetarilor ,faceți odată dreptate nu m-ai puneți totul pe umerii firmelor mici și mijlocii,intrați în colaps financiar!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata