Știri Botoșani

Viata noua pentru un copil de cinci ani dupa ce a primit un rinichi nou

0 288

Micuţul primitor face dializă de la naştere, de trei ori pe săptămână, crescând practic în spital.  „Vreau să mulţumesc părinţilor care au fost de acord să doneze, ştiu că a fost o durere mare pentru ei… E greu să îţi pierzi copilul, dar e o bucurie să dai viaţă unui alt copil. Sper să fie puternici, vreau să le mulţumesc din suflet“, ne-a declarat mama micuţului care are, acum, un alt viitor în faţă.

Primul transplant de rinichi de la copil la copil a fost realizat zilele acestea la Spitalul „Dr. C.I. Parhon“, din Copou, acesta fiind totodată şi cel de-al 200-lea transplant din cei 17 ani de activitate ai Centrului de Transplant Renal din Iaşi. Copilul în vârstă de cinci ani care a primit rinichiul de la un alt copil, de 7 ani, face dializă încă din prima lună de viaţă. Salvarea acestuia a venit din drama unei alte familii, care şi-a pierdut copilul în urma unui accident de maşină, când copilul în vârstă de 7 ani a traversat printr-un loc nepermis, pe Poitiers, săptămâna trecută. În ciuda eforturilor medicilor, după aproape o săptămână, acesta a fost declarat în moarte cerebrală, părinţii fiind totuşi de acord să doneze organele acestuia. Mama copilului care a primit şansa la o nouă viaţă povesteşte că micuţul a fost diagnosticat încă de la naştere cu mai multe probleme de sănătate, iar medicii nu îi dădeau şanse de supravieţuire. Atunci fusese diagnosticat cu insuficienţă cronică renală terminală, sindrom Gruber-Meckel (malformaţii congenitale severe, incompatibile cu viaţa), dar şi cu polidactilie, şase degete la o mână, şase la picioare.

De la trei săptămâni, acesta a fost nevoit să facă dializă.„La nouă zile de la naştere am aflat că are mai multe probleme de sănătate. A fost foarte greu, de la trei săptâmâni face dializă, iar cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să facem acest transplant. Suntem bucuroşi că a fost lângă noi în aceşti ani, chiar dacă şansele erau minime încă de la naştere. De la Botoşani nu ni s-au zis foarte multe lucruri, doar că au mai fost copii în aceeaşi situaţie, dar care au murit. Atunci am fost foarte revoltată, şi le-am zis că, dacă e să moară, o să moară în braţele mele. Vreau să mulţumesc părinţilor care au fost de acord să doneze, ştiu că a fost o durere mare şi pentru ei, este greu să îţi pierzi copilul, dar e o bucurie să dai viaţă unui alt copil. Sper să fie puternici, şi vreau să le mulţumesc din suflet“, a povestit Petronela Şuşter, mama copilului care a primit rinichiul.

Timp de cinci ani de zile, copilul a făcut drumul Botoşani – Iaşi pentru cele trei şedinţe de dializă pe săptămână, crescând efectiv în spital. Din această cauză nu a putut merge nici la grădiniţă. Însă mama spune că abia aşteaptă să se întoarcă acasă, şi apoi să îl poată înscrie la grădiniţă, unde să meargă împreună cu alţi copii. „Venea mereu la dializă, nu zicea că nu mai poate sau că nu mai vrea. Din contră, doamnele de acolo au fost foarte ataşate de el. Practic a crescut sub ochii lor, şi a fost îndrăgit; avea şi el tabieturile lui, adică în fiecare zi când ajungea mai întâi le pupa pe asistente, apoi se întindea liniştit în pat şi stătea trei ore jumătate cuminte. A luptat pentru viaţa lui în orice clipă, a fost mereu activ, energic, are şi o personalitate unică, şi un simţ al umorului deosebit“ a mai spus mama copilului.

sursa ziarul de iasi.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata