Știri Botoșani

Salariat de la Termica condamnat dupa ce a jucat banii clientilor la pacanele

0 1.119

Un fost salariat al societăţii Termica din municipiu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi a fost obligat să returneze întreaga sumă însuşită, 86.520 de lei, actualizată cu rata inflaţiei. Acesta era cunoscut ca un împătimit al jocurilor de noroc.

Cătălin M.a făcut o gaură de  aproape 20.000 de euro, prejudiciul fiind stabilit de anchetatori în cazul unei fraude descoperite la începutul lui 2008, la fosta Termica SA Botoşani. Considerat responsabil de dispariţia banilor, un fost angajat al societăţii a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, sub acuzaţia de delapidare.

Frauda a fost descoperită în ianuarie 2008, când un client s-a prezentat la sediul Termica SA susţinând că o plată făcută de el nu se regăsea în evidenţa contabilă a firmei. Atunci au fost efectuate mai multe verificări, descoperindu-se că angajatul societăţii nu ar fi decontat la casierie contravaloarea a 184 de chitanţe încasate de la diverşi beneficiari, în perioada noiembrie – decembrie 2007, în sumă de 86.903,62 lei.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata