Știri Botoșani

Presedintele PSD, Doina Federovici : „Cetatenii din Nicseni au ales performanta, au ales valoarea! „

0 317

Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, a anunțat câștigarea alegerilor locale parțiale de la Nicșeni a candidatului Iulian Iliescu la funcția de primar.

„Le mulțumim nicșenenilor pentru că ne-au susținut și le vom demonstra că așteptările lor nu sunt zadarnice. Partidul Social Democrat a promovat întotdeauna oamenii valoroși, de aceea am ales să susținem candidatura domnului Iulian Iliescu, chiar dacă a devenit candidat independent, forțat de acțiunile liberalilor. Mai mult susținerea candidaturii în persoana domnului Iulian Iliescu de către coaliția PDS-ALDE a fost în concordanță cu opțiunea majorității locuitorilor comunei.
Dl. Iulian Iliescu este omul potrivit la locul potrivit, un tânăr specialist, care și-a propus să schimbe în bine fața comunei Nicșeni, în următorii trei ani. Viziunea domniei sale se pliază pe strategia social-democrată, lucru îmbucurător pentru parlamentarii PSD, care îl vor susţine la punerea în practică a programului său electoral.
Încrederea exprimată în candidatul susținut de alianța PSD-ALDE – dr. Iulian Iliescu oferă o șansă în plus dezvoltării Nicșeniului din punct de vedere administrativ, social, economic și cultural.”,  a spus Doina Federovici.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata