Știri Botoșani

Razvan Rotaru: „PSD-ALDE se ocupa de cresterea veniturilor si reducerea poverii fiscale a romanilor, in timp ce PNL si USR pun pe hartie discursuri in care jignesc si denigreaza”

0 152

Deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunțat astăzi că România se va încadra în ținta de deficit, la fel cum va atinge și creșterea economică prognozată de Guvern, dar care a fost pusă la îndoială de multe organisme financiare, dar și de cei din Opoziție.

Cu toate că la câteva săptămâni membrii PNL și USR depun în Parlament moțiuni de cenzură împotriva guvernului PSD+ALDE, colegii noștri din Executiv continuă să pună în aplicare programul angajat în fața românilor prin care majorează salariul minim, cresc punctul de pensie, scad nivelul de taxare al angajaților și al firmelor și reduc cota de impozitare pentru toate tipurile de activități independente”, a declarat Răzvan Rotaru.

Scopul ultimilor decizii este acela de a reduce presiunea fiscală asupra veniturilor populației și, implicit să contribuie la creșterea nivelului de trai, precum și să încurajeze mediul de afaceri, îndeosebi în ceea ce privește realizarea de investiții.

Cei din Opoziție nu au nicio idee prin care să crească nivelul de viață al cetățenilor și nu sunt interesați să depună nicio inițiativă legislativă în acest sens. De aceea, pun pe hârtie discursuri în care ne jignesc și ne denigrează. Încearcă permanent să ne blocheze măsurile prin care am reușit să avem cea mai mare creștere din Europa în acest an și să o menținem la un nivel ridicat, peste 5,5%. Se pare că nu le convine că avem rezultate bune la nivel financiar și în același timp majorăm și veniturile românilor și atunci ne atacă proiectele de legi la Avocatul Poporului sau la Curtea Constituțională”, a completat deputatul social-democrat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata