Știri Botoșani

Cupluri de aur si elevi premiati, muzica si voie buna la Festivalul Marului de la Curtesti – VIDEO-

0 11

Distracţie, muzică şi festivităţi de premiere au făcut parte din ediţia din acest an a Festivalului Mărului de la Curteşti. Adus la a cincea ediţie Festivalul de duminică a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Curteşti şi a avut loc în incinta bazei sportive din localitatea Băiceni. Din fericire ploia a încetat şi după amiază vremea a ţinut cu organizatorii.

Deschiderea a aparţinut celor de la Ansamblul „Flori de Măr” din Curteşti coordonat de coregraful Ionel Petrișoru și consilierul educativ Dana Mihai. Autorităţile locale au premiat 18 cupluri care 50 de ani au împărţit bune şi rele în viaţa în doi dar şi pe elevii cu rezultate bune la învăţătură.

„Chiar dacă la început erau mulţi nori acum Dumnezeu ne-a arătat că este aproape şi ţine cu noi şi sărbătorim aşa cum ne stăm bine moldovenilor. Am avut şi avem în continuare artişti de seamă, au evoluat pe scenă începând de la Ansamblul comunei Curtești, Ansamblul din Aiton, Ansamblul din Hîjdeni – Republica Moldova dar și Matilda Pascal Cojocăriţa, Ion Suruceanu dar și alți artiști Alina Huţu, Carmen Cornaci, Grigore Gherman, Valentina Tipa Lulciuc și pentru tineri Nineka. Am sărbătorit și 18 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie și este un eveminet aparte pentru că niciodată nu am avut un număr atât de mare de cupluri. Premiem și elevii care au obținut rezultate la școală dar și la activitățile extrașcolare și pe cei din echipa de fotbal a comunei”, a declarat Maricel Anton, primarul localităţii Curteşti.

Spectacolul a continuat cu Matilda Pascal Cojocăriţa, Rapsozii Hîjdienilor din Republica Moldova dar şi Ion Suruceanu, Ansamblul Aitoneanca din judeţul Cluj, Ansamblul Cimbrişor, Carmen Cornaci, Grigore Gherman, Ansamblul Pădureanca din Coşula, Valentina Tipa Lulciuc, Alina Huţu, Iustina Irimia şi Nineka.

Au răspuns invitaţiei primarului Maricel Anton şi au participat la Festival şi politicieni : senatorul Doina Federoici, preşedintele PSD Botoşani, Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean, parlamentari social democraţi Mihaela Huncă şi Marius Budăi, Florin Egner, directorul Zonei Metropolitane. În acelaşi timp oaspeţi au fost primarul localităţii Aiton Nicoale Făgădar şi primarul din Hîjdieni Valeriu Gârlă.

VIDEO INVITATI FESTIVALUL MARULUI

VIDEO HORA MATILDA PASCAL COJOCARITA

VIDEO ION SURUCEANU

VIDEO CARMEN CORNACI

VIDEO GRIGORE GHERMAN

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata