Scandal în familie aplanat de jandarmi

0 64

Locuitorii de pe strada Aleea Cinema din municipiul Botoşani au fost, în seara zilei de sâmbătă, martorii unui scandal de amploare în familie.

Un echipaj de jandarmi a intervenit în urma unui apel 112 făcut de către unul dintre protagonişti, care a sesizat scandalul în desfăşurare din apartamentul pe care îl împarte cu partenera de viaţă.

Cei doi, soţ şi soţie, au fost găsiţi de jandarmi cu urme vizibile de violenţă pe corp, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se faptul că cei doi s-au lovit reciproc, ca urmare a unei neînţelegeri familiale, la scandal asistând şi un alt membru al familiei.

Consumul de băuturi alcoolice de către bărbat şi reproşurile făcute de soţie au dus la amplificarea stării tensionate existente, finalitatea fiind una neplăcută pentru cuplul botoşănean.

Jandarmii au întocmit în acest caz actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,violenţă în familie”, cu precizarea că, potrivit prevederilor Codului Penal, împăcarea înlătură răspunderea penală a făptuitorului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata